INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE AL ACADEMIEI ROMÂNE

Institutul de Studii Sud-Est Europene (ISSEE) al Academiei Române, reînființat în 1963, sub direcția lui Mihai Berza, este succesorul de drept al Institutului de Studii Sudost-Europene, întemeiat de N. Iorga în 1913 și al Institutului de Studii și Cercetări Balcanice, întemeiat de Victor Papacostea în 1937, ambele desființate de regimul comunist în 1948.

ISSEE este menit să contribuie la dezvoltarea cercetărilor științifice asupra Balcanilor și, în sens mai larg, a întregului Sud-Est european, la progresul cunoașterii popoarelor din această zonă, la relevarea elementelor comune din istoria și cultura lor. ISSEE cercetează sistematic acțiunea principalilor factori de unitate asupra lumii sud-est europene: cultura și civilizația greacă, Imperiul și civilizația romană, Imperiul și civilizația bizantină, statele, limbile și culturile sud-slave, neoelenismul, Ortodoxia creștină, Imperiul și civilizația otomană, modernismul european.

Domeniile de cercetare generale ale ISSEE sunt, conform clasificării UNESCO, istoria comparată a popoarelor din Sud-Estul european, istoria comparată a artelor și literaturilor Sud-Estului european, lingvistica balcanică și antropologia generală și comparată a Sud-Estului european

Primul Institut de Studii Sud-Est Europene a fost înființat la București, în 1913, de N. Iorga (1871-1940), în colaborare cu arheologul Vasile Pârvan (1882-1927) și geograful Gheorghe Murgoci (1872-1925). De la începuturile sale, Institutul a avut un caracter interdisciplinar și a reunit preocupări diverse acoperind întreaga arie de studii a științelor sociale. Acest caracter răzbate din periodicul Institutului, Bulletin de l’Institut pour l’Étude de l’Europe Sud-Orientale (1914-1923), devenit ulterior Revue historique du Sud-Est européen (1924-1947). Cele două publicații au fost conduse până în 1940 de fondatorul Institutului, iar după moartea sa, până în 1947, de istoricii Gheorghe Brătianu (1898-1953) și Nicolae Bănescu (1878-1971). În 1937 a fost înființat, în paralel, Institutul de Studii și Cercetări Balcanice, condus de Victor Papacostea (1900-1962), sub egida căruia a apărut revista Balcania (1938-1947). Obiectivul general al celor două institute a fost studiul aprofundat al vieții și culturii popoarelor din Sud-Estul Europei, din Antichitate până în epoca contemporană. Aceste cercetări au condus la definirea unui spațiu geografic, social și cultural și a unei discipline științifice de sine stătătoare.

Suprimate în 1947 de regimul comunist, cele două institute s-au impus însă prin amploarea și însemnătatea cercetărilor întreprinse de fondatorii și colaboratorii lor de-a lungul a peste trei decenii de existență. Ele s-au aflat la temelia noului Institut de Studii Sud-Est Europene, reînființat în 1963, sub conducerea lui Mihai Berza. Noul institut a reunit o parte din colaboratorii institutelor fondate de N. Iorga și Victor Papacostea, păstrându-și intacte obiectivele generale și caracterul interdisciplinar. Sub această nouă înfățișare, Institutul și-a redobândit rapid renumele internațional prin calitatea cercetărilor membrilor săi și a studiilor publicate în principala sa publicație, Revue des Études sud-est européennes, înființată în 1963 și care continuă în prezent.

Reorganizarea Institutului a fost însoțită de înființarea unei Asociații Internaționale de Studii Sud-Est Europene (AIESEE), al cărei sediu central se află la București, sub egida căreia au fost organizate regulat, începând din 1966, 11 Congrese internaționale de studii sud-est europene, dintre care două la București, în 1974 și 1999, următorul Congres urmând să aibă loc din nou la București, în 2019.